Șase români urmăriți internațional pentru furturi în Austria, reținuți în Mehedinți
Șase cetățeni români, cu vârste între 24 și 36 de ani, pe numele cărora existau mandate europene de arestare emise de autoritățile austriece, au fost depistați și reținuți de polițiștii din Mehedinți. Aceștia sunt suspectați de comiterea mai multor furturi pe teritoriul Austriei, prejudiciul total fiind estimat la aproximativ 400.000 de euro.

Articol editat de Valentina Adam, 24 iunie 2025, 18:00
Potrivit unui comunicat transmis de Poliția Română, acțiunea s-a desfășurat marți, 24 iunie 2025, și a fost coordonată de polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Mehedinți, în cooperare cu polițiștii din cadrul secțiilor rurale Izvorul Bîrzii și Vânju Mare, precum și cu autoritățile austriece.
Cei șase bărbați, urmăriți internațional, urmează să fie prezentați unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, în vederea dispunerii măsurii reținerii pentru 24 de ore. Ulterior, Curtea de Apel Craiova se va pronunța cu privire la arestarea preventivă și extrădarea acestora către Austria.
Acțiunea de prindere a celor șase persoane a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Direcției de Investigații Criminale și al Serviciului pentru Acțiuni Speciale Mehedinți.
Urmărește-ne și pe Google News