Israel: Al patrulea val de rachete lansate de Iran
Iranul a lansat un al patrulea val de rachete împotriva Israelului sâmbătă dimineață devreme, declanșând sirenele de alarmă aeriană în mai multe zone ale țării, au raportat Forțele de apărare israeliene, citate de EFE.
La puțin timp după ora locală 4:30 sâmbătă (1:30 GMT), armata a raportat că sirenele de raid aerian au fost activate ‘în urma identificării unor rachete lansate dinspre Iran în direcția teritoriului statului Israel’.

Articol editat de Valentina Adam, 14 iunie 2025, 06:49
‘Forțele de apărare israeliene operează pentru a intercepta și ataca oriunde este necesar pentru a elimina amenințarea’, potrivit unui comunicat al armatei.
Aproximativ zece minute mai târziu, armata a declarat că autorizează populația ‘să părăsească adăpostul cu condiția să rămână în apropierea acestuia’, scrie AFP.
Agerpres
Foto: Itai Ron/REUTERS